Adevarul despre minciuna!

În trecut, onoarea demnitarului şi respectul pentru funcţia publică, în Estul Europei, se învăţau de la germani. Momentul demisiei, la fel. În prezent, demnitatea şi bunul simţ ar trebui să le învăţăm tot de la urmaşii lui Bismarck, dar şi conştiinţa colectivă s-a fracturat între timp.

Preşedintele Germaniei, Horst Köhler, a demisionat din cauza unor declaraţii despre importanţa interesului Germaniei în Afganistan, unde combat şi ei terorismul cu un număr de soldaţi. A ieşit scandal de presă şi foarte repede, acesta şi-a luat adio de la prima funcţie în stat.

Demnitarul român a introdus în politica europeană, o atitudine perplexă: el se face că plouă. Indiferent ce gafe face cu vorba şi cu fapta: el, de fapt, se face că plouă!

Se comportă ca o trestie gânditoare şi până ia decizia necesară, amână… tărăgănează… şi până îi vine o idee convenabilă, mai aşteaptă…!

Starea asta de ambiguitate îi prieşte demnitarului român, celui actual. El ştie să tragă de timp. Marchează goluri în visteriile ministerelor, că tot este campionat mondial de fotbal la antipozi, şi între timp face rost de contracte noi între firmele lui şi minister.

Felul cum evoluează în prezent societatea românească este unul periculos şi fără precedent; este rodul a douăzeci de ani de viziune eronată, proastă guvernare şi culpă administrativă. Pluripartitismul şi-a arătat limitele în plan colectiv şi marile avantaje în plan personal.

Douăzeci de ani echipele de experţi ministeriali au vândut străinilor toate perlele coroanei economiei naţionale create în regimul anterior. S-au înstrăinat fără milă mari întreprinderi ca I.M.G.B., ori Sidex – Galaţi, reţelele naţionale de telefonie, flota maritimă, zăcămintele de petrol date de la Dumnezeu, combinatele.

Vorba cântecului: Pe mine m-ai omorât,/ dar cu calul ce-ai avut?!

La douăzeci de ani după război, adică în anul 1965, la conducerea ţării venise Nicolae Ceauşescu. Plătisem nedrepte despăgubiri de război, ca orice ţară învinsă şi totuşi economia funcţiona mai bine decât acum. S-au construit mari obiective naţionale, Canalul Dunăre – Marea Neagră, fabrici de automobile, zeci de mii de blocuri de locuinţe, românii, cum ni se spune acum, aveau toţi locuri de muncă. Pe drept cuvânt, economia duduia.

Acum, la douăzeci de ani trecuţi de la evenimentele din decembrie 1989, nu mai duduie nimic, nu se mai construieşte nimic, totul agonizează.

Apar doar gulgute de presă, gen; vom face Bucureştiul port la Dunăre, vom face câţiva kilometri de autostradă pe an. Oamenii din presă care nu mai cred nimic de mai mulţi ani, se agită şi fac interpretări interesante, dar se agită degeaba. Este vorba doar de gulgute ministeriale aruncate ca hrană la lei.

Visteria ţării este goală! exclama croitoraşul cel bocciu în decembrie 2008, îndată ce preluase puterea de la guvernarea liberală. Dar să vedeţi acum, când am intrat în incapacitate de plată!

Statul român se îndreaptă spre faliment şi în ciuda unui împrumut uriaş contractat cu bănci străine şi cu celebrul F.M.I., care nici nu ne înghite, dar nici nu ne scuipă, nu mai are bani pentru binemeritatele salarii şi pensii.

Guvernanţii celei mai sărace ţări din Europa au găsit soluţia:

Vă ciuruim! Ciuntim salariile şi pensiile!

Acum e vară. Vom mânca păpădie ş’ salată, după o mai veche indicaţie prezidenţială, dar la iarnă ce vom face?

Construim locuinţe în satele patriei ca să atragem specialiştii să vină să lucreze în mediul rural!

Aiurea! Tot gulgută. Medicii sunt deja în Occident şi mai urmează un exod, profesorii s-au privatizat pe la tarabe şi vând legume şi fructe.

A dispărut motivaţia muncii. Un programator angajat la primărie prin concurs este plătit pentru munca lui excepţională cu 650 lei lunar. Este disperat, îşi caută alt loc de muncă pe internet, numai că, la fel ca el, sunt mii de tineri ingineri care îşi caută norocul pe net.

Ţara nu mai are bani, ţara nu mai are spitale, nici aspirine, ţara nu mai are nimic. Doar politică mai are ţara.

Avem politicieni pentru mai multe generaţii. Furnizăm politicieni şi la export, la Bruxelles, pe valută forte, pentru ei, nu pentru noi.

Avioanele cu politicieni români fac înconjurul lumii în scopul unor schimburi de experienţă. Activiştii portocalii organizează sejururi în Dubai, în Cuba, în Japonia, evident pentru a-şi ridica nivelul de înţelegere al politicii mondiale.

De curând, de la tribuna parlamentului, ministrul de finanţe, a scăpat o gulgută definitorie pentru politica portocalie: Am putea să mai minţim încă şase luni, dar la anul nu vom mai putea plăti nimic!

Asemenea frază în oricare altă ţară ar fi atras imediat demisia respectivului demnitar, şi i s-ar fi mulţumit pentru sinceritate. Numai că demnitarul român este o excepţie; el se face că plouă!

De douăzeci de ani, de când au pierdut busola partidului comunist, fiindcă din el provin toţi, ne-au furnizat cele mai fanteziste idei despre reforme. Acum ne-au adus în faza horror!

Crimă şi pedeapsă vom citi la iarnă!

Numai că crima la nivel naţional se numeşte genocid.

Chiar aşa s-a intitulat şi moţiunea de cenzură dezbătută în fatala zi de 15 iunie, ziua comemorării morţii poetului naţional, Mihai Eminescu.

Opriţi genocidul social! Şi nu l-au oprit! Interesul găştii portocalii este mai important de cât viaţa a milioane de oameni.

Zeci de mii de sindicalişti protestează în pieţe, oameni de peste 70 de ani îşi strigă nevoile pe la porţile parlamentului. La toamnă toată România va fi în stradă.

Oare ce poate fi mai umilitor de atât?! Icoane ale disperării, imagini biafreze în capitala României! Pensionari- protestatari leşinaţi de căldură, culeşi de ambulanţele SMURD şi transportaţi la spitale în tragic sunet de sirene.

Sunetele stridente ale Salvărilor vor deveni în curând un nou imn naţional! Românul nu se mai deşteaptă, nu mai vrea versuri avântate, vrea să supravieţuiască!

Nici o ţeastă pleşuvă nu se mai prinde în hore pe la iarmaroace, prin târgurile patriei.

Nu mai face nimeni băi de mulţime! Marele petrecăreţ şi dansator a făcut anul trecut băi de public, cât pentru un mandat întreg. Nimănui nu-i mai flutură ideea să scrie iar cu oi pe dealurile Bucovinei. Burtă-verzii portocalii strigă: Suntem în criză! Să ne facem că plouă!

Recomand tuturor ca înainte a de a deschide televizorul, să îşi ia tensiunea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *