S.O.S copii ai Romaniei

Cazul C. G. 7 ani, clasa I, o şcoală din Brăila

O vecină a familiei X sesizează ca elevul C.G., pleacă de acasă zilnic la ora 7, deşi parcurge distanţa casă-şcoală în 10 minute, iar orele de curs încep la 8. Vecina discută cu copilul şi acesta jenat îi spune că nu a ştiut cât este ceasul. Totuşi dimineaţa următoare pleacă la aceeaşi oră… Când vecina vine la şcoală şi discută cu învaţătoarea, copilul lasă privirea în pământ şi plânge. Plânge şi în timpul orelor de curs, este abătut, nu are chef de nimic…

În discuţiile cu psihologul reiese că problema de fond este tristete, cauzată de decesul tatălui, plecarea mamei, boala bunicii. Tatăl s-a stins în urma unei ciroze şi este înmormântat la cimitirul din zonă. Copilul îl vizitează în fiecare dimineaţă şi vorbeste cu el… Mama copilului lucrează în Italia, şi vorbesc la telefon destul de des. Familia  a făcut datorii mari la bănci, şi creditele trebuie plătite. Copilul a rămas în grija bunicii paterne, care momentan, este internată în spital în Bucureşti şi urmează să fie operată, suspectă de tumoră la sân.

Bunica paternă deţine un apartament cu trei camere. Temporar a venit să dormă cu copilul, fratele tatalui, si concubina acestuia. Concubina, o doamnă  “de treabă”, îl supraveghează la lecţii. Costel (fratele tatalui), îl învaţă să se joace pe calcultor pentru că “nu prea ştie altceva” – spune elevul.

Copilul îşi doreşte: să fie sănătoasă bunica, mama şi el, să poată fi împreună cândva.

Oare cum se vede lumea de la înălţimea acestui copil?

Oare, cele 2-3 minute acordate de învăţătoare suplimentar sunt suficiente copilului şi nevoilor lui cognitive şi emoţionale?

De la ce repere porneşte psihologul şcolar care îi acordă şi el o oră pe săptămână?

Ştiind că valorile fundamentale pe care ne aşteptăm să şi le însuşească copilul sunt: familia, educaţia, legea, comunicarea, munca, democraţia, respectul, credinţa şi întrajutorarea, pe care dintre acestea se poate baza copilul la aceast moment?

În afară de vecina care a sesizat că el pleca mult prea devreme de acasă în raport cu distanţa de parcurs până la scoală, nimeni  nu s-a uitat la acest copil…

Vede cineva problemele copiilor în aceste situaţii?

Cine ajută familiile să înţeleagă importanţa relaţiei afective si a timpul petrecut cu copiii lor? Cine le sprijină să-şi formeze un stil de viaţă sănătos, şi o cultură a credinţelor?

Dacă analizăm cauzele, acestea sunt pe de o parte obiective, şi ţin de societate în anasamblu: lipsa locurilor de muncă; manipularea maselor prin politici de marketing şi publicitate cu stimularea consumului de produse de orice fel, în raport cu producerea de bunuri; lipsa unor programe eficiente de urmărire a sănătăţii populaţiei şi depistarea timpurie a bolilor; personal insuficient în instituţiile care ar trebui să ocrotească persoanele aflate în dificultate; lipsa logisticii necesare pentru monitorizarea nevoilor acestora; şi nu în ultimul râănd birocraţia excesivă şi incoerenţa programelor de supraveghere sau intervenţie.

Sunt şi cauze subiective: stil de viaţă nesănătos orientat spre consum exagerat de alcool (care a cauzat ciroza tatălui), lipsa unei educaţii adecvate în privinţa creditelor şi a consecinţelor neachitării acestora.

Statistic, la nivelul judeţului Brăila, 12% dintre copii au părinţii plecati cu serviciul în străinătate. Cine suplineşte funcţiile părinţilor? Şi mai ales cum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *