Remember cu…mov si nemurire…

Despre prozatoarea brăileană Violeta Craiu-Cârjan auzim din când în când… zvonuri. Ultimul, este această proaspătă apariţie editorială, Anotimpuri în mov, carte apărută la Editura Edmunt în 2007. Nimic surprinzător. Cartea adună între copertele ei (mov) şapte proze scurte. Scrise într-o manieră relaxantă, romanţioasă, dar nu lipsită de un realism frust, autoarea, care ne-a obişnuit cu acest stil, concis, aproape dur, reuşeşte să-mi capteze atenţia. Nu pot să nu subliniez şi să notez cu bilă albă, cel puţin două din cele şapte povestiri. Acestea două depăşesc limita medie, autoarea realizând adevărate pagini literare. De-o încărcătură emoţională de excepţie Splendoarea magnoliilor albe reuneşte o temă banală cu o încărcătură poetică rafinată, bine dozată, emoţionantă, cum am subliniat. Polarităţile temei, înflorirea magnoliilor albe şi producerea unui teribil accident (provocat, aş spune), iată un conflict crud, dar atât de real, dă autoarei câştig de cauză din start. Înflorirea, urmărită ca un ritual al familiei, între unchi şi nepoată, ritual la care, în acea primăvară va participa şi cel ce-i stârnise adolescentei înmugurirea primei iubiri, va conduce spre acel act teribilist, spre apogeul naraţiunii, extrem de bine condus.

Descrierea înfloririi, atingerea carnală şi mătăsoasă, catifelată a petalelor contrastează paradoxal cu mirosul uleiurilor şi benzinei, cu fiarele contorsionate, cu flăcările iadului dezlănţuit în noapte. Pasiunea năprasnică a puştiului ce-a vrut să-şi demonstreze bărbăţia, iată a sfârşit tragic. Fatala pasiune a condus la pierderea unei vieţi, implicit a iubiri (aici simbolizând mai mult decât atât). Paginile acestea sunt inima cărţii, esenţa ce dă valoare, notă maximă autoarei. Este motivul pentru care am punctat această proză. Cealaltă povestire, cea mai amplă, Păpuşica din Belgia este impresionantă prin subiect, constrcţie, dinamism. Siguranţa exprimării, cursivitatea şi uşurinţa cu care-şi construieşte autoarea subiectul sunt nu numai lăudabile, ci chiar demne de apreciere. Ar trebui să amintesc despre grafica şi coperta cărţii, realizate de Nicolae Einhorn. Să atrag atenţia asupra unei cărti bine scrisă, tensionată, carte ce merită interesul nostru. Despre Violeta Craiu şi Anotimpuri în mov, doar atât. Mai mult? Citiţi!

Dintr-un motiv lesne de dedus (politeţea) – m-am oprit în al doilea rând asupra versurilor prof. Virgil Lovin Trecând murirea-n nemurire. Aşa se numeşte volumul pe care mi-am propus să-l prezint în câteva cuvinte. Într-o prezentare grafică deosebită, volumul a văzut lumina tiparului la Editura Andrew, 2009. Cele aproape cincizeci de poezii sunt însoţite de grafică semnată de dna Virginia Georgescu Hossu (care semnează şi coperta, de-altfel). Parafrazând, e greu să defineşti poezia şi mai greu să vorbeşti despre ea, iată acest lucru îl subliniez. Cum gusturile nu se discută, din volum aş aminti câteva poezii care pentru mine au reprezentat esenţa poeziei.

Este extraordinar cum poetul Virgil Lovin nu fuge, ba mai mult se autoironizează reamintindu-şi vârsta biologică ori de câte ori poate. Exprimare a eului conştient, poezia nu este deloc lipsită de sensibilitate, chiar dacă pe alocuri autoironia e prezentă. Poezie rimată (aproape în totalitate). Cu predilecţie existenţialistă, poezia este încărcată de trăiri profunde, descifrate. Colţii dimineţii rebele/îmi sfâşie noaptea. Sângele negru/se dizolvă în rouă/împrumutând nuanţe de ziuă/…colţii dimineţii/care muşcă din noapte/orbindu-mă/speriindu-mă/otrăvindu-mă cu speranţă/…mi-e linişte/ prea multă linişte. (poezia Ireversibilitate). Poezia nu face altceva decât o trecere în revistă senzorială a vieţii, aşa cum decurge: ireversibil. Versurile sunt covârşitoare. La fel de profunde, cu o mare încărcătură poetică, sunt şi cele cu destinaţie text muzical. Recomand această carte, ca pe una ce merită citită: Trecând murirea-n nemurire, iată acest lucru ni-l recomandă Virgil Lovin – poetul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *